Accident grav in Bacau: un copil a fost lovit de o masina dupa ce a fugit de langa mama sa. Interventia a doi tineri i-a salvat viata

Un copil de 4 ani a fost lovit de o mașină, în județul Bacău, după ce a fugit pe șosea de lângă mama sa. Un polițist și o studentă la Medicină au intervenit imediat și i-au salvat viața, efectuând manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din apropiere arată cum o femeie se deplasa pe marginea șoselei, alături de un copil de 4 ani, și împingând un cărucior. La un moment dat, după ce au depășit o mașină, copilul a fugit de lângă mama sa direct pe carosabil.

Un autoturism care circula în zonă l-a surprins, șoferul neputând să oprească la timp.

Imediat după impact, mama copilului și mai multe persoane aflate în zonă au alergat spre locul accidentului pentru a vedea ce s-a întâmplat, scrie News.ro.

Printre cei care se aflau la fața locului se numără Andreea și Bogdan.

Potrivit Poliției Române, Andreea este studentă în anul 5 la Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, iar Bogdan este polițist în cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului - IPJ Bacău.

„Împreună, au luptat secundă de secundă pentru viața unui băiețel de 4 ani lovit de o mașină. Până la sosirea ambulanței, cei doi au format o echipă, efectuând manevre de resuscitare și acordând primul ajutor. Datorită lor, inima micuțului a continuat să bată”, a transmis Poliția.

Polițiștii au precizat că agentul a participat anterior la cursuri de prim-ajutor organizate de instituție.

În urma incidentului, Poliția Română face apel la părinți să fie atenți la copii, mai ales în apropierea drumurilor publice.

„Vă rugăm să o percepeți ca pe o lecție de viață: Aveți grijă la cei mici! O traversare prin loc nepermis nu merită riscul unei vieți pierdute. Învățați-i să fie prudenți”.